CRONICI - Bogdan Mihai Radu

Mergeţi la conţinut

Menu principal:

MEDIA

CRONICI

irina cajal
Raluca Băloiu

Bogdan Mihai Radu îi aduce un omagiu Reginei Maria la împlinirea a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. Intitulată generic, Inima Reginei, expoziția aduce în prim plan florile preferate de regină, dezvoltate în compoziții desenate cu abilitate, direct în culoare.


Artistul abordează cu dezinvoltură picturală buchete / mănunchiuri / suprafețe de iriși, crini sau trandafiri din grădinile regale de la Balcic și Cotroceni. Pentru este un fin observator, Bogdan Mihai Radu surprinde și galeriile de coloane, fântâni  și ghivece din recuzita grădinilor Reginei Maria.


Simbol al purității și gingășiei, învăluiți într-o atmosferă de basm în reprezentările prerafaelite și preluați apoi de Art Nouveau, crinii sunt preluați iconografic de Bogdan Mihai Radu și dezvoltați printr-un rapel exclusiv la culoare. Era bine știută și preferința Reginei pentru crinii reprezentați talle-qualle sau ca elemente decorative în ilustrațiile de carte destinate volumelor sale de povești.


Grădinile și palatul regal de la Balcic (care îmbină arhitectura exotică a minaretului cu cea țărănească) sunt surprinse de Bogdan în diferite ipostaze. Artistul este perseverent în a-și exersa memoria formei, optând pentru diferite variante colorate ale palatului: fie optează pentru culori solare, fie pentru griuri colorate. Se observă la Bogdan o reală apetență pentru redarea umbrelor colorate, ceea ce-l apropie de maniera de expresie de sorginte impresionistă. Conglomeratele de culoare divizează forma perspectivală, iar petele picturale abstracte iau locul fundalului


Înconjurată de repertoriul floral, silueta Reginei apare întotdeauna învăluită în mister, melancolie și basm asemenea picturilor prerafaelite. Cu veșminte albe sau în port tradițional românesc, pictorul surprinde latura melancolică, poetică, solară a Reginei. Nu-i sunt redate trăsăturile, planuri mari desenează chipul învăluit în mister, culoare, pete de umbră și lumină.


Prin această expoziție, Bogdan Mihai Radu dovedește un real rafinament pictural.

irina cajal
Irina Cajal - doctor în istoria artei şi critic de artă
"Bogdan Mihai Radu este artistul, care, cred eu, duce o luptă tacită cu forma, culoarea, tuşa şi textura. Stilul care, după o formulare celebră, este omul însuşi - înseamnă întruchiparea întrun singur cadru a universului creatorului care l-a plăsmuit.

Oraşul, cerul, dar şi câmpul cu flori, i-au inspirat lui Bogdan, ca şi nouă tuturor, starea de miracol care converteşte banalul, anodinul şi terestrul în forme celeste. Este beneficiul său de a şti să facă artă din acest miracol întrun fel pe care, vă rog să mă iertaţi, nu mi-l pot explica - pictura lui Bogdan Mihai Radu mă trimite cu gândul şi cu simţirea la pânzele clasicului Corneliu Baba, dar şi la acelea semnate de Mircea Ciobanu ori de Margareta Sterian.

Artistul a pornit iniţial pe calea aspră a autodidactului, dar, spunea un muzician celebru, poţi fi autodidact din întâmplare sau, dimpotrivă, din voinţă organizată. Sunt convinsă că artistul nostru aparţine acestei din urmă privilegiate caste. Bogdan Mihai Radu a pornit singur pe asprul drum al cunoaşterii de sine, al cunoaşterii tuturor celor care-l înconjoară. Îi doresc din toată inima să aibă putere pentru a persevera să aibă şansa, care ar fi şi a noastră, de a-şi duce Opera la sfârşitul care l-ar putea onora plenar."
dorel gaina
Conf. univ. dr. Dorel Găină, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca
“Pictura lui Bogdan Mihai Radu este făcută bine şi deja matură, dar e făcută mai ales cu dragoste, cu o mistuitoare dragoste. Acestei afectivităţi a duhului şi a hărnicirii artistului pictura îi răspunde cu un impulsiv parteneriat elegant, precum o excelentă şi dorită parteneră de dans. Ea, pictura, se lasă condusă cât şi cum se cuvine, ca să-şi poată dărui în sărbătoare culorile fascinant şi voluptos de strălucitoare, de directe şi de prietene pentru privirea şi sufletul artistului şi al invitaţilor ce îşi îngăduie sau sunt îngăduiţi să se afle în faţa lucrărilor.”
liviana dan
Liviana Dan, critic de artă, Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu
"Pentru Bogdan Mihai Radu oraşul, cerul şi câmpul cu flori sunt lucruri importante. Oraşul, cerul şi câmpul cu flori i-au livrat mereu substanţa emoţională, intimitate cu exteriorul, poveşti reale şi ireale. Atunci când este interesat de subiect, Bogdan Mihai Radu lucrează în serii. Atingerea personală produce o lucrare tactilă. Informaţia despre un desen, o fotografie ori un câmp cu flori devine informaţie despre situarea culorii şi luminii. Culoarea şi lumina se schimbă mereu în funcţie de starea artistului.

Cu tenacitate, artistul foloseşte subiecte foarte obişnuite, însă predispoziţia lui spre oraş, cer şi un câmp cu flori aduc o imaterialitate boemă în pictura lui. Bogdan Mihai Radu face parte dintre artiştii care au pictat la Barbizon sau Balcic şi şi-au redimensionat impactul vizual după starea acestor locuri. Starea artistului şi starea locurilor de tip Barbizon sau Balcic ne îndreptăţesc să credem că fiecare are nevoie de cel puţin un câmp cu flori."
anca mihulet
Anca Mihuleţ, istoric de artă
“Societatea contemporană ne impune să fim ceea ce vedem. Ne-am obişnuit să ne limităm vizualitatea şi să ne compactizăm, renunţând la vise şi dorinţe. Însă, fiecare are strategia lui. Bogdan Mihai Radu a descoperit că, atunci când imaginaţia se întâlneşte cu natura, cerul, pomii, florile, iarba şi pământul devin sublime şi suficiente.

Bogdan Mihai Radu priveşte peisajele ca pe o nouă conformitate, uneori anestezice, uneori sufocante, alteori pur şi simplu necesare. Artistul posedă cu agresivitate culoarea pe care o preferă formelor, corectând stări, amplificând sentimente şi dorinţe. Bogdan Mihai Radu demonstrează că se poartă peisajul şi bunul gust.”
liviu tudor samuila
Liviu Tudor Samuilă, critic de artă
"Un nou Luchian, un continuator asumat al lui Luchian şi al Margaretei Sterian. Un postimpresionist liniştit cu izbucniri impulsive expresioniste. Picturile se nasc din bucuria de viaţă ce urmează unei îndelungate suferinţe."
marius tita
Marius Tiţa, critic de artă
"Meşter al culorilor, Bogdan Mihai Radu transcende de la forma dezvaluită cu minunare la sentiment şi vibraţie. Este multă căutare şi energie în creaţia sa în stări ce se transmit privitorului din expoziţie. Este ştiut că o magie se petrece pe simeze, într-o sală de expoziţie, unde picturile ne apar în alte lumini, în haine frumoase, de întâlnire. Se creează o comuniune sufletească aparte, iar percepţia este unică. Îi mulţumim pictorului Bogdan Mihai Radu că ne invită în forul interior al picturii sale, la el acasă, la expoziţie."
dan mihaescu
Dan Mihăescu, scriitor şi realizator emisiuni TV
Irişii

“În faţa irişilor născuţi de el, rămâi un pic deconcertat. Florile galbene, care în alte multe lucrări le însoţesc diafan pe cele violete, aici vibrează spre oranj, verdele închis izbucneşte puternic, un triumf al clorofilei tinere, ocupând cu lăcomie spaţiul, cumva agresiv. Săbiile înalte vin ameninţătoare spre tine fără asemănarea cu idilicul stânjenel, numit în popor şi „cosiţa fetelor”. Poate, pentru că artistul este, uneori, un temperament conflictual, ferindu-se cu multă grijă de un romantism siropos. El pictează numai ca el, şi privindu-i irişii, ai impresia că aceştia vin înspre tine, invadatori, obligându-te să rămâi sau să-ţi acoperi ochii.”

Macii

“În faţa tablourilor cu maci pictaţi de Bogdan, să fiţi atenţi la culoarea cerului. Norii sunt în mişcare, culorile cerului deasemeni, se presimt volburi, la marginea unui senin întrerupt. Caiere de un alb siniliu au o presimţire de abur roşcat, venit de la macii având culoarea sângelui închegat. Sunt un pic, numai un pic, obosiţi, de la legănarea vântului, amintind că oamenii câmpului le mai zic florilor de mac şi „somnişor.” Este cert că pictorul acesta tânăr şi talentat, vede frumosul, mai frumos, mai deplin, decât îl vedem noi.”
corneliu brudascu
Corneliu Brudaşcu, pictor
“Îl cunosc pe Bogdan din perioada sa clujeană şi mi-a dat tot timpul impresia că relaţia lui cu pânza este una specială, relaţie statornicită prin liantul insubstituibil care este talentul. Dacă ar fi să cuprind în câteva cuvinte chintesenţa lucrărilor sale, aş spune că impetuozitatea sa cromatică se revarsă asupra formei şi o subjugă pe neştiute. Îi doresc lui Bogdan să nu se abată de la calea luminoasă a afirmării prin talent şi să fie călăuzit în continuare de forţa culorii pe care lucrările lui o dezvăluie în fiecare clipă ochilor privitorului cu o francheţe debordantă.”
razvan tanase
Răzvan Tănase: Un artist în zodia culorii
"Pentru sibianul Bogdan Mihai Radu pictura este parte intrinsecă a existenţei sale, presărată cu încercări ce uneori păreau insurmontabile. În pofida acestor impedimente, cariera sa artistică şi-a urmat cursul, fiind îmbogăţită în urma unor întâlniri speciale care marchează destinul oricărui artist. Pictorii Corneliu Brudaşcu şi Augustin Costinescu, criticii de artă Dorel Găină, Liviana Dan şi Irina Cajal, sculptorul Mircea Ignat sunt doar câteva nume care şi-au pus în mod ireversibil amprenta asupra drumului său în artă.

Sibiul are pentru Bogdan o încărcătură emoţională cu totul deosebită, întrucât este primul reper al itinerariului său artistic, aici i-a fost găzduită întâia expoziţie, la Casa Franceză, şi tot de urbea de pe Cibin se leagă prima sa apariţie în presă - „De unul singur pe autostrada picturii.” Sculptorul Mircea Ignat, preşedintele din acel moment al Filialei Sibiu a Uniunii Artiştilor Plastici, i-a fost alături lui Bogdan în primele momente ale debutului său plastic. Ca o recunoaştere a talentului său şi a creditului acordat potenţialul său creator a devenit membru al breslei pictorilor sibieni. Împletind ipostaza de artist cu cea de manager de cafenea, Bogdan a fost iniţiatorul atelierelor de pictură de la Cafe del Sol, adresate artiştilor plastici din întreaga ţară.

Pentru etapa clujeană a exprimării sale artistice, maestrul Corneliu Brudaşcu a fost pentru Bogdan un veritabil mentor, lăsând o tuşă indelebilă pe pânza discursului său plastic. Aşa cum pentru impresionistul Claude Monet, cu mai bine de un secol în urmă, culoarea era obsesie cotidiană, dar deopotrivă bucurie şi frământare, Bogdan Mihai Radu se raportează în mod organic la culoare, vector principal al exprimării sale artistice. Estomparea formelor în lucrările sale este compensată de forţa impetuoasă a registrului său cromatic, care transpune pe pânză propria-i sensibilitate şi o infăţişează fără menajamente ochilor privitorului."
 
web design
www.bogdanmihairadu.com

Bogdan Mihai Radu

+4-0721.811.101
Înapoi la conţinut | Înapoi la meniul principal